Școala și Comunitatea 15-18 februarie 2016
|
Campania de informare Școala și Comunitatea este o acțiune inițiată de Primăria orașului care își propune, an de an, să prezinte membrilor comunității, elevi și părinți ai acestora, modul în care impozitele și taxele pe care le plătesc se regăsesc în bugetele școlilor, în investițiile care se fac în școli, pentru susținerea și asigurarea calității educației oferită de instituțiile de învățământ ale orașului.
Cea de a 3-a ediție a campaniei s-a desfășurat în săptămâna 15-19 februarie 2016 și a cuprins activități de prezentare a modului în care sunt finanțare școlile și vizitarea școlilor de către cei interesați. Programul activităților a debutat în 15 februarie cu susținerea în cadrul Consiliului Școlar al Elevilor a prezentării „Finanțarea școlilor” și a continuat, pe perioada |
întregii săptămâni, cu dezbaterea temei în cadrul fiecărei ore de dirigenție. În data de 18 februarie 2016 liceul a fost vizitat de părinți și membrii ai comunității. Cu această ocazie au fost prezentate vizitatorilor spațiile școlare, amenajările realizate în școală în ultimul an: dotările noi din laboratoare și cabinetele de specialitate, spațiile amenajate pentru atelierele-școală de instalații, electronică și estetică (pentru care dotarea cu echipamente specializate va continua pe parcursul anului 2016).
Aniversare Mihai Eminescu 2016
Marele poet Mihai Eminescu a fost omagiat de elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” prin organizarea în data de 15 ianuarie 2016 a unei expoziții de carte în holul principal al școlii și susținerea unui recital de poezie. Coordonați de d-na prof. Rusu Fabiola, în Centrul de Documentare și Informare al școlii, elevii au dat glas unor frumoase versuri scrise de Mihai Eminescu, având ca tematică „Natura și iubirea în poezia eminesciana”.
Serbare de Crăciun 2015
|
Desfășurată în sala de festivități a liceului în data de 18 decembrie 2015, Serbarea de Crăciun a reușit, ca și în alți ani, să creeze celor prezenți emoția și magia sărbătorilor de iarnă. Serbarea pregătită de elevii liceului sub coordonarea d-nei prof.Văduva Maria, a d-nei prof. Rusu Fabiola și a d-lui prof.Circa Adrian, a surprins și prezentat prin cântece și colinde de Crăciun, prin scenete și momente artistice, toate sărbătorile de iarnă ale calendarului creștin ortodox, începând cu sfântul Nicolae, continuând cu Crăciunul și Anul Nou și sfârșind cu Boboteaza. Un moment deosebit al serbării l-a reprezentat cel susținut în limba franceză de elevii Școlii Gimnaziale Copșa Mică, îndrumați de d-na prof. Tudorancea Magda.
Încheiată cu tradiționalele urări de Crăciun și Anul Nou ale colindătorilor, serbarea a adus bucurie tuturor celor prezenți, elevi, profesori și părinți, precum și dorința de a întâmpina sărbătorile cu bunătate, căldură, cu gândul la minuni și dorințe care se împlinesc.... |
„Hour of code”
În Săptămâna Educației în Tehnologia Computerelor 7-13 decembrie 2015, elevii claselor IX-XII A îndrumați de d-na prof. Drăghiciu Delia și d-nul prof. Berger Denis au participat la Ora de Programare - Hour of Code. Cu acest prilej, elevii au avut posibilitatea de a învăța informatică într-un mod accesibil și plăcut: utilizând secvențe de cod, elevii au creat algoritmi pentru a îndeplini diferite sarcini. Activitățile organizate au demonstrat elevilor că oricine poate descoperi tainele informaticii și că este important să înțelegi bazele unui domeniu de care depinde tehnologia prezentului și viitorului.
Hour of Code este un eveniment internațional care este organizat anual de către Code.org, în perioada 7-13 decembrie, în scopul inițierii tinerilor în tehnologia calculatoarelor și în programare. |
„La mulți ani, România!”
|
Ziua Naţională a României reprezintă un eveniment deosebit în calendarul activităţilor extrașcolare desfășurate în cadrul Liceului Tehnologic ”Nicolae Teclu”, care oferă prilejul manifestării preţuirii faţă de eroii ţării și faţă de românii ce au făcut cinste poporului prin realizările lor culturale, tehnice, sportive sau știinţifice.
Îndrumați de d-na prof.Laura Solomon și d-nul prof.Adrian Circa, elevii școlii au evocat la orele de istorie semnificațiile momentului 1 decembrie 1918 pentru istoria României, ca fiind sărbătoarea unui ideal național împlinit și simbolul demnității poporului român dobândit prin eroismul și jertfa strămoșilor. Activitățile organizate au avut ca obiective stimularea patriotismului elevilor, a mândriei de a fi român și de a simți românește. |
Mândri că sunt români au demonstrat că sunt elevii care au desenat tricolorul afișat în holul principal al școlii prin care, în ceas de sărbătoare, au transmis „La mulți ani, România!”. Prețuire pentru români și România au arătat și elevii care, în cadrul activității organizate în Centrul de Documentare și Informare al școlii, au prezentat, îndrumați de profesorii diriginți, momente artistice și lucrări referitoare la personalități românești marcante care au activat cu rezultate deosebite în diverse domenii. Activitățile din acest an au fost coordonate de d-na prof.Delia Drăghiciu - consilier educativ și d-na prof. Fabiola Rusu - profesor documentarist.
Cu tricolorul în suflet și în gând, elevii și profesorii școlii au împărtășit astfel emoția sărbătoririi Zilei Naționale, prin omagierea strămoșilor care au înfăptuit Marea Unire și prin valorizarea românilor care, prin rezultatele activității lor, fac cinste României!
Cu tricolorul în suflet și în gând, elevii și profesorii școlii au împărtășit astfel emoția sărbătoririi Zilei Naționale, prin omagierea strămoșilor care au înfăptuit Marea Unire și prin valorizarea românilor care, prin rezultatele activității lor, fac cinste României!
Balul Bobocilor - 6 noiembrie 2015
Înștiințat din vreme de Halebardierul de la Poarta Mică și pregătit așa cum se cuvine unei întâmplări de mare însemnătate, Balul Bobocilor 2015 s-a desfășurat în „Cetatea lui Nicolae Teclu”, în luna lui brumar, ziua a șasea" și a prilejuit asistenței o incursiune în trecutul medieval al orașului, atunci când, potrivit consemnărilor vremii, Copșa Mică era o așezare situată în preajma unui mic turn de pază (Poarta Mică) ridicat pentru apărarea drumului negustorilor care circulau între Alba-Iulia și Sighișoara. Atmosfera evocată a fost întreținută de organizatori prin scenariul și momentele artistice pe care le-au pregătit cu mare atenție, prin ambianța creată de prezentatori și probele la care i-au supus pe „mai tinerii Cetății”, elevii claselor a IX-a. |
|
Spectacolul creat prin truda organizatorilor (elevi și profesori) și prin efortul și talentul participanților, s-a bucurat de toată lauda și aprecierea celor prezenți și va rămâne în „istoria cetății” ca un eveniment reușit, de frumoasă aducere aminte ...
Felicitări tuturor participanților și în mod special elevilor desemnați Miss și Mister Boboc 2015!
Felicitări organizatorilor, elevilor din clasele a XII-a A, B și C și profesorilor diriginți Nicoleta Marincaș, Mircea Nicolau și Mircea Solomon!
Felicitări tuturor participanților și în mod special elevilor desemnați Miss și Mister Boboc 2015!
Felicitări organizatorilor, elevilor din clasele a XII-a A, B și C și profesorilor diriginți Nicoleta Marincaș, Mircea Nicolau și Mircea Solomon!
Concursul internațional de robotică - Robochallenge 2015
|
Pasionați de sistemele automatizate și hotărâți să descopere tainele electronicii, elevii cercului de robotică Cioban Cristina, Harda Ioana, Suhăreanu Sandra și Fărcaș Andreas, coordonați de prof.Berger Denis, au participat la Concursul Internațional de Robotică „Robochallange 2015”. Concursul aflat la cea de a VIII-a ediție, este organizat de Liga Studenților Electroniști și Facultatea de Electronică a Universității Politehnice
|
din București și s-a desfășurat la București, în zilele de 31 octombrie 2015 - 1 noiembrie 2015. Echipa liceului a concurat la secțiunea Line follower Enhanced cu robotul Extreme, elevii având posibilitatea de a urmări evoluțiile spectaculoase ale roboților unor echipe experimentate din țară și străinătate.
Discuțiile purtate, ideile și experiențele împărtășite cu ceilalți participanți, i-au convins pe elevi să-și dorească să revină la edițiile viitoare, mai bine pregătiți și la fel de interesați în a afla lucruri noi în domeniul pentru care se pregătesc.
Discuțiile purtate, ideile și experiențele împărtășite cu ceilalți participanți, i-au convins pe elevi să-și dorească să revină la edițiile viitoare, mai bine pregătiți și la fel de interesați în a afla lucruri noi în domeniul pentru care se pregătesc.
Voluntariat în cadrul campaniei de împădurire a zonei Picnic - Copșa Mică
Voluntarii Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu”, elevi din clasele a IX-a B, a X-a A și B și a XI-a B, însoțiți de prof. Nicolau Mircea, prof. Anghel Marcela, m.i. Anghel Valentin, prof. Drăghiciu Delia și prof. Filip Florin, au participat în perioada 25 octombrie - 5 noiembrie 2015 la campania de împădurire cu puieți de salcâm a zonei Picnic, situată în vecinătatea cartierului de blocuri a orașului Copșa Mică. Activitatea a fost coordonată de reprezentanții Primăriei orașului și are scopul de a contribui, la fel ca și alte acțiuni de extindere a zonelor verzi ale orașului și împrejurimilor, la îmbunătățirea calității indicilor de mediu din zonă și la asigurarea unei vieți sănătoase pentru locuitorii orașului, într-un mediu curat și plăcut.
|
|
Porți Deschise la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică din Cluj-Napoca
În data de 24 octombrie 2015 elevii școlii au avut ocazia de a descoperi modul în care „Chimia ne leagă” (sursa), participând la Ziua Porţilor Deschise organizată de Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.
Acțiunea a reprezentat atât pentru elevi cât și pentru profesorii însoțitori, o oportunitate în obținerea de informații referitoare la posibile trasee educaționale și formări profesionale: elevii au fost invitați să viziteze facultatea, să asiste la prezentarea acesteia și să urmărească o serie de experimente spectaculoase efectuate de studenți, în timp ce profesorilor însoțitori le-au fost prezentate programele academice organizate în facultate. Activitatea la care au participat elevii și profesorii la Universitatea Babeș-Bolyai este înscrisă în proiectul școlii de orientare și consiliere privind cariera.
Excursia tematică organizată de d-na prof. Maria Văduva cu sprijinul d-nei prof. Alina Zevideanu, d-nei prof. Fabiola Rusu și d-lui prof. Denis Berger a prilejuit vizitarea în drum spre Cluj-Napoca a Mănăstirii Dumbrava iar la întoarcere a Salinei Turda, oferind astfel elevilor momente de relaxare și destindere iar cadrelor didactice posibilitatea de a-și cunoaște mai bine elevii și de a comunica și dialoga cu aceștia într-un context extrașcolar.
Acțiunea a reprezentat atât pentru elevi cât și pentru profesorii însoțitori, o oportunitate în obținerea de informații referitoare la posibile trasee educaționale și formări profesionale: elevii au fost invitați să viziteze facultatea, să asiste la prezentarea acesteia și să urmărească o serie de experimente spectaculoase efectuate de studenți, în timp ce profesorilor însoțitori le-au fost prezentate programele academice organizate în facultate. Activitatea la care au participat elevii și profesorii la Universitatea Babeș-Bolyai este înscrisă în proiectul școlii de orientare și consiliere privind cariera.
Excursia tematică organizată de d-na prof. Maria Văduva cu sprijinul d-nei prof. Alina Zevideanu, d-nei prof. Fabiola Rusu și d-lui prof. Denis Berger a prilejuit vizitarea în drum spre Cluj-Napoca a Mănăstirii Dumbrava iar la întoarcere a Salinei Turda, oferind astfel elevilor momente de relaxare și destindere iar cadrelor didactice posibilitatea de a-și cunoaște mai bine elevii și de a comunica și dialoga cu aceștia într-un context extrașcolar.
Sărbătoarea toamnei 2015
Ziua Porților Deschise la Primăria orașului Copșa Mică
|
Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” a răspuns invitației domnului primar Daniel Tudor Mihalache de a participa la Ziua Porților Deschise organizată de Primăria orașului Copșa Mică.
Astfel, joi, 22 octombrie 2015, elevii clasei a X-a care se pregătesc pentru a deveni tehnicieni în administrația publică, au vizitat sediul Primăriei orașului, însoțiți de doamna consilier educativ prof. Delia Drăghiciu. Elevii au avut ocazia de a observa modul de organizare și funcționare a compartimentelor și serviciilor publice din cadrul Primăriei orașului (SMURD și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență - SVSU). Din discuțiile purtate pe parcursul vizitei și explicațiile oferite de domnul primar, elevii au înțeles că administrația publică este un domeniu plin de provocări, pentru care experiența dobândită prin activitatea practică este deosebit |
de importantă. În acest sens, domnul primar Daniel Tudor Mihalache și-a exprimat convingerea că stagiul de practică pe care elevii îl vor efectua la sfârșitul anului școlar în cadrul Primăriei, va oferi acestora o percepție mai exactă asupra complexității activității dintr-o instituție de administrație publică locală, va conștientiza și va motiva elevii privind necesitatea unei pregătiri temeinice pentru a deveni un bun profesionist în domeniul profesional pentru care au optat.
Ziua Europeană a Limbilor 2015
Vineri, 25 septembrie 2015, elevii Bartuș Paula, Benko Francisca și Tănase Ciprian din clasa a XII-a A, coordonați de doamnele profesoare Rusu Fabiola si Zevideanu Alina, au participat la activitatea organizată cu prilejul Zilei Europene a Limbilor de către Liceul Tehnologic Automecanica Mediaș, în cadrul proiectului “Yummy Maraton”. Elevii școlii noastre, alături de ceilalți participanți, organizați în echipe, au avut sarcina de a pregăti o salata “buclucașă” de legume și fructe pe care apoi să o prezinte într-o limbă straină studiată în scoală. Prin participarea la aceasta activitate, elevii liceului nostru au putut să-și îmbunătățească competențele de comunicare în limbile engleză și franceză, să-și dezvolte spiritul de lucru în echipa dar și să-și formeze abilități și deprinderi în domeniul gastronomic.
Deoarece potrivit obiectivelor Zilei Europene a Limbilor, competențele lingvistice sunt o necesitate și un drept pentru TOȚI, în data de 28 septembrie 2015, elevii interesați au avut posibilitatea de a participa la evenimentul desfășurat în școală cu acest prilej. Doamnele profesoare Zevideanu Alina şi Rusu Fabiola au organizat ateliere de lucru, în cadrul cărora un număr de 20 de elevi, selectați din toate clasele de liceu, împărţiţi în grupe, și-au pus la încercare cunoştinţele legate de limbile străine studiate și au prezentat într-o limbă străină un obiect pe care l-au confecționat având ca sursă de inspirație cultura universală.
Activitățile la care au avut ocazia să participe și în acest an elevii școlii, au fost în măsură să demonstreze importanța cunoașterii unei limbi străine și să încurajeze învățarea pe tot parcursul vieții a limbilor străine, nu numai în școală ci și în afara ei, pe durata studiilor și după absolvirea acestora, pentru nevoi profesionale, dar și din motive de mobilitate sau pentru petrecerea timpului liber.
„Noaptea Cercetătorilor” - Sibiu 2015
Vineri, 25 septembrie 2015, un grup de elevi din clasele a IX-a și a X-a, însoțiți de prof. Văduva Maria și prof. Berger Denis, au participat la „călătoria științifică” organizată în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, cu prilejul „Nopții Cercetătorilor”, un eveniment care își propune promovarea științei și cercetării prin expunerea de prototipuri interesante, desfășurarea de experimente atractive și inedite sau realizarea unor prezentări științifice captivante. Elevii au avut posibilitatea de a participa la diverse activități sau jocuri, gândite pentru a le dezvolta creativitatea și gândirea logică și, în același timp, pentru a demonstra atractivitatea și importanța unei cariere în cercetare.
„Noaptea Cercetătorilor” este un eveniment european finanțat de Comisia Europeană, care se organizează anual în ultima vineri a lunii septembrie, prin care se popularizează știința, învățarea logică și distractivă, precum și munca de cercetare. În anul 2015, când s-au împlinit 10 ani de la prima ediţie, evenimentul s-a desfăşurat în aproximativ 300 de oraşe din 24 de țări europene.
„Noaptea Cercetătorilor” este un eveniment european finanțat de Comisia Europeană, care se organizează anual în ultima vineri a lunii septembrie, prin care se popularizează știința, învățarea logică și distractivă, precum și munca de cercetare. În anul 2015, când s-au împlinit 10 ani de la prima ediţie, evenimentul s-a desfăşurat în aproximativ 300 de oraşe din 24 de țări europene.
Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” a devenit ȘCOALĂ EUROPEANĂ
Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică a fost desemnat câștigător în cadrul celei de a XII-a ediţii a Competiţiei Naţionale „Şcoala Europeană”.
La ediţia din anul 2015 s-au înscris 115 unităţi de învăţământ preuniversitar din 35 de judeţe şi din municipiul Bucureşti. Școala noastră s-a clasat pe locul 18 (cu 174 puncte) în rândul celor 60 de unităţi de învăţământ preuniversitar desemnate câştigătoare (sursa). Certificatul „Școala Europeană” se acordă pentru implicarea în activități europene și impactul pe care proiectele europene derulate l-au avut asupra culturii organizaționale a școlii și este valabil trei ani după care școala trebuie să candideze pentru obținerea unui nou titlu. |
|
.